Semnificația tuturor semnalelor sau indicatoarelor luminoase de bord la automobile

Home  >>  Life Style  >>  Semnificația tuturor semnalelor sau indicatoarelor luminoase de bord la automobile

Semnificația tuturor semnalelor sau indicatoarelor luminoase de bord la automobile

23
Feb,2016

1

Semnificația tuturor martorilor din bord

Automobilele moderne au tot mai multe semnale sau indicatori din bord numiți și martori de bord. Dacă înainte aveam numai câteva luminițe care se puteau aprinde, acum avem de ordinul zecilor. De la simplul becușor aprins odată cu aprinderea farurilor, am ajuns la semnale luminoase care ne indică până și faptul ca avem încălzirea la scaun activată.

Cu cât a evoluat sistemul electric al automobilelor, cu atât a devenit mai complicat și bordul acesteia. În prezent, tot mai multe ceasuri de bord sunt digitale, tocmai pentru a putea arăta multitudinea de simboluri care anunță conducătorul auto că ceva se întâmplă. Înainte, martorii de bord erau simple becușoare care luminau un plastic transparent pe care era imprimat respectivul martor de bord: faza scurtă, faza lungă, ușa deschisă, bec ars, frână de mână ridicată și așa mai departe.

Acum însă, martorii de bord îți arată absolut orice detaliu, de la înclinația eleronului și presiunea în pneuri, până la momentul în care trebuie să schimbi treptele de viteză.

Esențial

  • Numai 2% din totalul conducătorilor auto cunosc semnificația tuturor semnelor/indicatorii luminoși de bord;
  • Procentual însă, doar 10% din martorii de bord arată probleme grave ale automobilului;
  • Luminile din bord pot indica erori, probleme, uzuri sau termene de deservire.

Culorile

Acestea la rândul lor sunt împărțite în câteva categorii și în special după culori:

  • Martorii de culoare roșie – indică o problemă care necesită atenție imediată. Altfel, există riscul unor daune materiale sau corporale. Dacă ești în mers, parchează de îndată ce poți, oprește motorul și remediază problema;
  • Martorii de culoare galbenă – indică o defecțiune care trebuie investigată. Unele defecțiuni trec de la sine sau pot fi reparate de tine, pentru altele însă va trebuie să mergi la service;
  • Martorii de culoare verde – sunt martori de informare. Prin urmare, prezenta lor pe bordul automobilului nu trebuie să te sperie, ei nu indică nici o problemă.

Dacă cumva nu știai ce iți arată automobilul tău la un moment dat, iată aici câteva exemple de martori de bord și explicația acestora.

Credit Foto: www.4tuning.ro

1. proiectoare de ceață față pornite
2. probleme la sistemul de servodirecție
3. stopurile de ceață spate pornite
4. lichidul de parbriz are nivel scăzut
5. plăcuțe de frână uzate
6. pilotul automat e activat
7. direcția semnalizării
8. probleme la senzorul de lumină sau ploaie
9. modul de iarnă
10. indicatorul de Info
11. sistem auxiliar de încălzire la diesel
12. avertizare de polei și gheață
13. probleme la sistemul de pornire
14. cheia nu este în mașină
15. baterie slabă la cheie
16. avertizare de distanță față de altă mașină
17. indicator de apăsare a ambreiajului
18. indicator de apăsare a pedalei de frână
19. volan blocat
20. faza lungă pornită
21. presiune scăzută în anvelope
22. faza scurtă sau poziții pornite
23. probleme la becurile farurilor / stopurilor / semnalelor
24. probleme la stopurile de frână
25. probleme la filtrul de particule în cazul mașinilor diesel
26. eroare / decuplare a mufei de la remorcă
27. probleme la suspensia pneumatică
28. avertizare de intrare pe banda cealaltă fără semnalizare (sistem anti somn)
29. probleme la catalizator
30. martorul de centură de siguranță – centura nu este montată
31. martor pentru lumina parcării la mașinile automate
32. probleme la încărcare, alternator, baterie
33. senzori de parcare porniți
34. martor care anunță că este necesară o vizită la service
35. faruri adaptive pornite
36. inclinația farurilor
37. probleme cu eleronul spate variabil
38. probleme / declanșarea acoperișului electric
39. martor de airbag
40. frână de mână este trasă
41. apa în filtrul de combustibil
42. airbagul dezactivat
43. problemă mecanică sau eroare electrică
44. faza scurtă pornită
45. filtru de aer murdar, necesită înlocuire
46. modul ECO pornit
47. sistemul de asistență la coborarea în pantă pornit
48. probleme la sistemul de răcire
49. probleme cu ABS-ul
50. probleme cu filtrul de carburant
51. portieră deschisă
52. capota deschisă
53. ai intrat pe rezervă de carburant, trebuie să alimentezi
54. probleme la cutia de viteze automată
55. limitatorul de viteză este pornit
56. probleme cu suspensii
57. presiune de ulei scazută
58. dezaburire parbriz
59. portbagaj deschis
60. ESP-ul este oprit
61. senzor de ploaie
62. probleme la motor sau la noxe
63. dezaburire lunetă
64. modul automat de ștergere a parbrizului pornit
65. claxon

Dacă cumva am scăpat vreun martor de bord și l-ai văzut la mașina ta sau a altuia, mi-l poți arăta și îmi poți spune ce înseamnă. Nu doar mie, ci tuturor celor care citesc aici. Pentru că pe zi ce trece, tehnologia se dezvoltă și automat apar martori de bord pentru automobilul respectiv. Ulterior, tehnologia se răspândește și martorul luminos devine ceva popular, întâlnit la toate automobilele. Dacă de exemplu, acum vedem martori de bord la mărci precum Mercedes despre pilotul automat cu radar care frânează singur, sau cu avertizare automată în cazul unei coliziuni iminente, în viitorul apropiat le vom vedea pe toate autoturismele. Oricum, un lucru e clar: nu încurcă nimic să știi ce înseamnă fiecare semn luminos pe care ți-l arată la bord automobilul tău. Poate fi ceva important, iar rezolvarea la timp a problemei te poate salva de cheltuieli inutile sau chiar îți poate salva viața.

Credit Foto: www.4tuning.ro

One Comment so far:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *