Naşterea Domnului, bucuria copiilor şi a părinţilor – PASTORALA DE CRĂCIUN, 2011: „Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

Home  >>  Religie  >>  Naşterea Domnului, bucuria copiilor şi a părinţilor – PASTORALA DE CRĂCIUN, 2011: „Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

Naşterea Domnului, bucuria copiilor şi a părinţilor – PASTORALA DE CRĂCIUN, 2011: „Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”

25
Dec,2011

0

Nasterea† D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Şi celor câţi L au primit, care cred în numele Lui,
le a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
care nu din sânge, nici din poftă trupească (…),
ci de la Dumnezeu s au născut.”

(Ioan 1, 12 13)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Fiul lui Dumnezeu S a făcut om, pentru că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Cu alte cuvinte, Fiul veşnic al lui Dumnezeu S a făcut om muritor, ca omului devenit din pricina păcatului muritor să i dăruiască viaţa veşnică (cf. Romani 6, 23). Mai mult, Fiul veşnic al lui Dumnezeu devine Om, pentru ca oamenilor să le dăruiască puterea să devină fii ai lui Dumnezeu după har.

Deci, Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, săvârşită nu din iniţiativă omenească, nici din poftă bărbătească, ci prin puterea Sfântului Duh, are ca scop înfierea omului, naşterea sa duhovnicească pentru ca el să dobândească viaţă veşnică.

De aceea, însuşi Mântuitorul Iisus Hristos îi spune lui Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus” (Ioan 3, 5 7).

Sfântul Apostol Pavel ne spune, de asemenea, că rostul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este înfierea noastră spirituală sau duhovnicească: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4, 4 7).

Urmând Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii (Sfântul Atanasie, Sfântul Irineu) au rezumat învăţătura lor despre rostul întrupării Fiului lui Dumnezeu arătând scopul venirii în lume a Domnului nostru Iisus Hristos prin cuvintele: „Dumnezeu S a făcut Om, pentru ca Omul să poată deveni Dumnezeu, după har”. Sau: „Dumnezeu S a făcut purtător de trup, pentru ca Omul să poată deveni purtător al Duhului (Sfânt)”. Sau: „Fiul lui Dumnezeu S a făcut fiu al Omului, pentru ca oamenii să devină fii ai lui Dumnezeu după har”.

Aşadar, Naşterea Domnului Iisus Hristos este începutul înfierii duhovniceşti a omului sau începutul îndumnezeirii lui prin harul lui Dumnezeu.

Înfierea oamenilor în Dumnezeu se face în Biserică prin harul Sfântului Botez în numele Sfintei Treimi (cf. Matei 28, 19), deoarece Sfânta Treime a lucrat taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Om (cf. Luca 1, 35) şi, de asemenea, Sfânta Treime S-a arătat la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în Iordan (cf. Matei 3, 16-17; Marcu 1, 10-11; Luca 3, 22).

Aşadar, prin Botez, ca unire cu Hristos, primim nu numai iertarea păcatelor, ci şi harul înfierii, pentru că „celor câţi L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13).

„Nimeni să nu creadă că Botezul dă numai iertarea păcatelor, după cum era botezul lui Ioan, adică botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor; dimpotrivă, Botezul dă şi harul înfierii” (SF. CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Cateheze, III, trad. de pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2003, p. 349, în Sfântul Botez şi Sfânta Cununie azi – Îndrumător teologic, liturgic şi pastoral, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011, p. 27).

„În Botez, zice Teodor de Mopsuestia, apa devine un sân pentru cel care se naşte, iar harul Duhului (Sfânt) formează pe cel care este botezat pentru a doua naştere” (TEODOR DE MOPSUESTIA, Omilii catehetice, 14, 9, cf. Olivier Clement, Sources. Les mystiques chrétiens des origines. Textes et commentaires, Paris, Stock, 1992, p. 95).

Prin afundarea în baia naşterii, Mântuitorul Iisus Hristos ia chip în omul cel nou botezat: „şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta care se va naşte din nou” (Slujba Sfântului Botez). De aceea, omul botezat (copil sau adult) primeşte numele de creştin şi poartă pecetea apartenenţei sale la Trupul mistic al lui Hristos, care este Biserica. El este chemat să devină împreună cetăţean cu sfinţii lui Dumnezeu, „zidiţi pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos” (Efeseni 2, 20). Prin Botez omul începe să devină „fiu al luminii şi moştenitor al veşnicelor bunătăţi” (Slujba Sfântului Botez).

Creşterea biologică şi spirituală a copilului botezat se realizează în familia creştină, întemeiată prin Sfânta Taină a Cununiei, în care harul lui Dumnezeu, dăruit prin binecuvântarea Bisericii, împlineşte şi sfinţeşte viaţa a doi tineri, bărbat şi femeie, care se iubesc şi dau naştere la prunci, adică la persoane umane chemate să participe la iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.

Iubirea lui Dumnezeu atotputernică şi smerită arătată la Naşterea Pruncului Iisus în Betleem, când Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu devine Fiul Omului, ne descoperă taina mântuirii neamului omenesc ca început al nunţii lui Dumnezeu cu omenirea.

Sfântul Ioan Gură de Aur vede o legătură între Naşterea lui Iisus Hristos ca Om şi Taina Sfintei Cununii, arătând că Iisus Hristos este Mire al Bisericii: „Precum la nunţi, nu mireasa este aceea care merge să-l caute pe mire, ci mirele aleargă cu grabă spre mireasă, chiar de-ar fi el fiu de împărat, iar mireasa ar fi dintr-o stare de jos, chiar o roabă, tot aşa şi aici nu firea omenească a urcat la cer, ci Mirele (Hristos n.n.) S-a smerit pe Sine până la această fire urâtă şi dispreţuită. Şi după serbarea nunţii, Mirele n-a mai îngăduit ca ea să rămână aici jos, luând-o cu Sine, El a dus-o în casa părintească” (SF. IOAN GURĂ DE AUR, Comentar la Evanghelia de la Ioan, Omilia 18, 2, trad. Diacon Gheorghe Băbuţ, Ed. „Pelerinul Român”, Oradea, 1998, p. 88), în casa Tatălui din ceruri.

Episcopul martir Metodiu de Olimp (†311) spune că prin Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos în Betleem, Fiul lui Dumnezeu, „Cuvântul a lăsat pe Tatăl din cer. El a coborât (S-a întrupat) pentru a Se însoţi cu această femeie, Biserica. Apoi a intrat în somnul pătimirii Sale. El a murit de bunăvoie pentru ea (…), spre a-i dărui o viaţă nouă”(METODIU DE OLIMP, Banchetul sau despre feciorie (Symposium), 3.8.71, Cf. Ancient Christian Commentary on Scripture, New Testament VIII, edited by Mark J. Edwards, Inter Varsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, 1999, pp. 199-200).

Acest înţeles adânc al Întrupării Domnului Iisus Hristos şi al lucrării Sale mântuitoare, ca început al nunţii lui Dumnezeu cu omenirea care răspunde iubirii Sale veşnice şi ca temelie pentru binecuvântarea nunţii creştine, este mai mult întărit de Sfânta Evanghelie de la Ioan, când ni se spune că la scurt timp după Botezul Său în Iordan, Iisus a fost invitat împreună cu Mama Sa şi cu ucenicii Săi (icoană tainică a Bisericii!) la o nuntă din Cana Galileii, iar acolo El a săvârşit prima Sa minune, şi anume a prefăcut apa în vin, „arătându-şi slava Sa, iar ucenicii Săi au crezut în El” (Cf. Ioan 2, 1-11).

Cel ce odinioară în Rai a zis „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 1, 26) şi a creat prima familie umană, adică pe Adam şi Eva, şi i-a binecuvântat zicând: „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere 1, 28), tot El a sfinţit nunta cu prezenţa şi lucrarea Sa minunată la Cana Galileii, pentru a arăta că fiecare nuntă la care este invitat, prin rugăciune, Hristos-Domnul împreună cu sfântă Maica Sa şi cu Sfinţii Săi ucenici devine Taină sfântă şi icoană binecuvântată a iubirii Mirelui Hristos pentru Mireasa Lui – Biserica.

Astfel, înţelegem că sfinţenia cununiei, ca icoană a iubirii şi unirii lui Dumnezeu cu omenirea, a lui Hristos cu Biserica Sa, are la bază Taina Sfântului Botez, întrucât cel ce se botează şi devine parte a Bisericii, mărturiseşte: „mă unesc cu Hristos şi Îi slujesc Lui ca unui Domn şi Împărat!”.

Aşadar, mare şi sfântă este înfierea duhovnicească prin harul Botezului, dobândită de oameni prin Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos şi fericite sunt familiile întemeiate prin binecuvântarea lui Dumnezeu, adică fericiţi sunt părinţii care dau naştere la copii şi apoi îi botează ca să devină în Hristos fii ai lui Dumnezeu după har şi fii duhovniceşti ai Bisericii.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc, într-o familie săracă material şi aflată în călătorie, ne cheamă să acordăm o atenţie deosebită familiei, în general, şi familiei creştine, în special. Am văzut că familia este coroana creaţiei şi locul sau mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii şi a binecuvântării părinteşti a lui Dumnezeu pentru oameni.

Anul 2011 a fost consacrat în Biserica noastră omagierii Tainei Sfântului Botez şi Tainei Sfintei Cununii, având în vedere că atât Taina Sfântului Botez, cât şi Taina Sfintei Cununii stau la baza familiei creştine.

Astăzi, din cauza multor greutăţi şi încercări, ca duhul lumesc sau secularizarea, sărăcia, înstrăinarea, individualismul, lăcomia ş.a., familia creştină se confruntă cu slăbirea dragostei între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între rude şi vecini. De aceea, este necesar să reîmprospătăm şi să adâncim necontenit înţelegerea noastră privind taina Bisericii şi rostul vieţii creştine în lume, ca timp al faptelor bune şi al pregătirii noastre pentru mântuire sau pentru viaţa veşnică, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur când zice: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia, dacă nu ne folosim de ea pentru a câştiga pe cea viitoare?” (SF. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Evanghelia după Matei, XC, III, trad. Pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p.1003).

Credinţa copiilor este inspirată şi susţinută de credinţa şi iubirea părinţilor pentru ei. Credinţa copiilor este unită cu dorinţa lor de a fi iubiţi şi de a iubi. Când Biserica arată copiilor iubirea lui Hristos pentru ei, copiii devin icoane de nevinovăţie şi bunătate care ne conduc spre Împărăţia cerurilor (cf. Matei 18, 3; 19, 14; Luca 18, 16). Credinţa nu este o simplă moştenire culturală, ci o chemare constantă a harului lui Dumnezeu adresată omului, care poate să răspundă acestei chemări, sau să o refuze.

Familia creştină transmite credinţa atunci când părinţii îşi învaţă copiii să se roage şi se roagă împreună cu ei; când îi duc la biserică şi când îi îndeamnă la spovedanie şi împărtăşire, când se adună împreună cu ei la citirea Sfintei Scripturi, lăsând lumina credinţei să strălucească peste viaţa lor de familie, şi aducând laudă lui Dumnezeu ca fiind Tatăl nostru Cel ceresc.

Cei care nu botează copiii îi lipsesc de harul înfierii duhovniceşti, de bucuria de-a se împărtăşi din viaţa lui Hristos şi a Bisericii Sale, de frumuseţea legăturii lor liturgice cu Sfânta Treime, Care locuieşte prin har în cei botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi unşi cu Sfântul şi Marele Mir ca să poată creşte nu numai biologic, ci şi teologic, adică duhovniceşte, ca cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor.

Iubirea cu care părinţii şi naşii noştri ne-au primit şi ne-au călăuzit primii paşi în această lume este în acelaşi timp o prelungire tainică a iubirii milostive a lui Dumnezeu de la care am primit viaţa şi un fundament solid, o garanţie pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă ca persoane umane libere, pregătite pentru a intra în comuniune cu ceilalţi oameni şi cu Dumnezeu.

De asemenea, astăzi, mai mult ca niciodată, este necesară pregătirea tinerilor pentru Căsătorie şi pentru viaţa de familie.

Pentru cei care se căsătoresc sunt de mare folos cunoştinţele duhovniceşti privind marea binecuvântare şi demnitate a Căsătoriei pentru viaţa celor ce se iubesc şi pentru viaţa Bisericii care-i binecuvintează; apoi Spovedania şi Împărtăşirea viitorilor miri cu Sfânta Euharistie înainte de Cununie (întrucât aceasta nu se mai face azi în timpul Cununiei, ca în Biserica primară).

De asemenea, este necesar ca naşii, în calitatea lor de părinţi spirituali ai familiei nou întemeiate, să îndemne pe cei căsătoriţi să participe cât mai mult la viaţa liturgică şi misionară a Bisericii, să se roage cât mai mult ca Hristos-Domnul să întărească iubirea lor şi să-i ajute să biruiască ispitele şi încercările din viaţă. Preoţii din parohii sunt chemaţi să organizeze mai multe cateheze sau convorbiri pastorale cu tinerii şi tinerele care se pregătesc pentru nuntă, cu părinţii şi cu naşii acestora, spre o mai bună pregătire a lor pentru a întemeia o familie creştină trainică şi binecuvântată, spre a ajunge la fericire şi mântuire.

Fiecare dintre noi trebuie să avem o permanentă preocupare faţă de viitorul familiei creştine şi al neamului românesc, prin redescoperirea şi trăirea valorilor creştine în casele noastre, în parohiile de care aparţinem şi în marea familie a Bisericii lui Hristos (Vezi Sfântul Botez şi Sfânta Cununie azi – Îndrumător teologic, liturgic şi pastoral, Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, Bucureşti, 2011).

Să ne bucurăm totdeauna că zămislirea pruncilor este un dar dumnezeiesc, o binecuvântare pentru familie şi pentru popor, să îi sfătuim şi să îi sprijinim pe tinerii căsătoriţi să fie roditori de copii, să-i crească şi să îi educe. Să redescoperim dialogul, preţuirea şi ajutorarea reciprocă în familie şi între familii. Să nu uităm niciodată că avortul este o crimă, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate apăra (copilul). De aceea, cei care-şi ucid copiii nenăscuţi nu se pot împărtăşi cu Hristos, Cel ce iubeşte copiii.

Familia creştină în care copiii sunt primiţi cu bucurie prin naştere sau prin adopţie, şi crescuţi cu dragoste, educaţi creştineşte şi sprijiniţi să urmeze un drum folositor în viaţă este binecuvântată de Dumnezeu cu darul mântuirii şi al vieţii veşnice (Vezi Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, Editura Basilica, Bucureşti, 2011).

Dreptmăritori creştini,

Să folosim timpul acesta al Sărbătorii Naşterii Domnului astfel încât să aducem bucurie copiilor şi părinţilor şi tuturor oamenilor, mai ales acolo unde este întristare şi tulburare. Să arătăm o atenţie deosebită familiilor în care a slăbit iubirea şi bucuria comuniunii, precum şi persoanelor singure, sărace, bolnave, bătrâne, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii lui Hristos faţă de ei, o faptă bună şi un cuvânt bun. Lumina de la Betleem ne cheamă să aducem semne de speranţă acolo unde aceasta a slăbit.

Astăzi, când foarte adesea iubirea şi bunătatea din inimi sunt înlocuite cu ura şi răutatea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune şi priveghere, la multă atenţie şi multă lucrare a faptelor bune.

Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a credinţei Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: nădejdea şi cinstea, iubirea şi dărnicia.

Bunătatea inimii şi bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte.

Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemaţi ca, prin rugăciune şi priveghere, să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului cu bunătatea şi bogăţia spirituală pe care le aduce în suflet credinţa vie în Dumnezeu.

Să ne rugăm necontenit Maicii Pruncului Iisus să ocrotească ţara şi poporul nostru şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu.

Să ne rugăm, de asemenea, Maicii Domnului să ajute Biserica în lucrarea ei misionară social-filantropică pentru copii şi bătrâni, pentru bolnavi şi săraci, pentru oamenii fără nici un sprijin, pentru „cei pe care nu-i mai iubeşte nimeni”, cum se spune în rugăciunea finală a Acatistului Buneivestiri.

Se aşteaptă mult de la Biserică azi, deşi ea este puţin ajutată de către acei oameni care ar putea să o ajute mai mult. Înainte de a judeca Biserica, trebuie să ne gândim dacă am ajutat-o suficient, ca fii ai ei, ca ea să poată ajuta pe alţii mai săraci decât noi şi mai neajutoraţi decât noi. Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale, cantinele pentru săraci şi alte lucrări de caritate ale Bisericii noastre au nevoie de sprijin în continuare, pentru ca toţi cei care au iniţiat şi realizat programe filantropice să nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor folositoare altora.

Totodată, aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru ajutorul dăruit nouă ca să începem anul acesta (2011) construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Mulţumim şi tuturor clericilor şi credincioşilor din toate eparhiile care au contribuit în fiecare lună cu banul lor la colecta naţională pentru realizarea acestei lucrări mari şi sfinte, necesare şi utile din Capitala României.

De asemenea, mulţumim autorităţilor centrale şi locale care ne-au sprijinit financiar până în prezent, înţelegând că această biserică are valoare de simbol pentru întreg neamul românesc. Desigur, de acum înainte lucrările construirii Catedralei Mântuirii Neamului vor creşte mai mult ca volum şi ca preţ, fiind vorba de fundaţii solide şi de spaţii multe la subsolul şi demisolul catedralei. De aceea, suntem şi vom fi recunoscători tuturor persoanelor şi instituţiilor care ne ajută să avansăm cu lucrările deja începute. Întrucât Arhiepiscopia Bucureştilor a contribuit financiar cel mai mult până în prezent la susţinerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, adresăm clerului şi credincioşilor din această eparhie calde şi părinteşti mulţumiri.

În acelaşi timp, mulţumim şi altor eparhii din ţară care sunt fruntaşe în dărnicie. Deşi banii primiţi din colecta naţională nu acoperă toate cheltuielile de construcţie a noii catedrale, ei reprezintă totuşi o mare încurajare pentru Patriarhie, mai ales că traversăm acum o perioadă de criză economică.

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2011 spre 1 ianuarie 2012, suntem chemaţi să ne rugăm lui Dumnezeu, Domnul timpului şi al istoriei, pentru sănătate şi mântuire, pentru toţi românii din ţară şi din afara graniţelor României.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2012 şi Botezului Domnului, Vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu urarea tradiţională: „La mulţi ani!”

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Dată în Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului; anul mântuirii 2011.
Inspirat de aici . . .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *