[Orhei] O promenadă la cel mai frumos Târg de Crăciun din Țară

Home  >>  Călătorii  >>  [Orhei] O promenadă la cel mai frumos Târg de Crăciun din Țară

[Orhei] O promenadă la cel mai frumos Târg de Crăciun din Țară

27
dec.,2017

0

Perioada sărbătorilor este una dintre cele mai frumoase și pline de mister zile din an. Sunt acele clipe unde îți petreci timpul liber așa cum ți-l dorești. De câțiva ani am căutat fie să petrec aceste zile exclusiv cu familia și cei dragi simțindu-ne mai aproape unul de celalalt, fie să particip la evenimente și plimbări frumoase.
Destinația pe care am încercat-o deja al 2-lea an consecutiv în perioada sărbătorilor până acum, este Orhei și o recomand tuturor celor care caută o plimbare de iarnă, o oportunitate pentru relaxare dar și pentru a petrece timpul cu cei dragi în cele mai frumoase locuri.

Bineînteles că prima “grijă” după ce am ajuns acolo a fost sa admirăm Târgul de Crăciun. În ciuda frigului de afară pe care l-am suportat, m-am bucurat nespus de mult că am reușit să fim prezenți la deschiderea celui mai frumos Târg de Crăciun din Țara Noastră și anume a celui din Orhei aflat la a 3-a ediție.
După ce au fost aprinse luminițele și tăiată panglica de deschidere, s-a potolit și gerul de afară. Deodată în acel loc a fost instalată feeria sărbătorilor și magia poveștilor.

Frigul a dispărut după primul pahar de ceai din fructe uscate, stins apoi și cu un pahar de vin fiert cu scorțișoară și cuișoare. Și cum băutura nu merge pe stomacul gol, m-am alăturat și eu celor care așteptau la coadă la căsuțele de lemn, un frigărui făcut pe grătar, bucate tradiționale dar și a colacului secuiesc glazurat cu zahăr ars – Kurtos – preferatul meu.🙂
Decorul magnific, luminile și miile de ghirlande într-adevăr a transformat parcul Ivanos într-o adevărată poveste sclipitoare, dar totuși lipsea zăpada.
Am simțit acest lucru până în momentul în care am mers la patinoar dar și când am urcat pe unul dintre cele 4 tobogane imense de iarnă, disponibile absolut gratuit pentru fiecare vizitator. Nu mă așteptam la senzații tari, pentru că totuși venisem la un Târg de Crăciun, dar uite că a fost și ceva extraordinar.


După, am trecut să văd ce mai e și pe la tarabele cu suvenire împodobite cu mii de luminițe și decorațiuni unice, dar în euforia aia mare a luminilor multicolore, a focurilor de artificii dar și a concertului live susținut de celebra artistă Antonia, așa și nu am reușit să-mi găsesc nimic.


Ei și ce fel de târg fără personaje din poveste și Casa lui Moș Crăciun?!
Ca de fiecare dată Moș Crăciun și spiridușii îi așteaptă pe copii în căsuța special amenajată, așa că am tras și eu o fugă și i-am spus moșului că am fost cuminte în acest an și în loc de cadou moșul mi-a permis să fac un selfi. 😀

Mai mult ca atât, la doar 3 min. de mers pe jos se află și Piața Vasile Lupu, unde se găsește și cel mai înalt Pom de Crăciun din R.Moldova [de care vă zicem aici].

Și uite așa spiritul iernii poate fi simțit, înfrumusețat și trăit printr-o simfonie de culori, muzică, voie bună și cu un strop de magie.
Pozele postate nu au nevoie de comentarii, deoarece vorbesc de la sine, vă îndemn și pe voi pe fiecare cu cea mai mare plăcere, să treceți pe la acest târg aflat la doar 50km de capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.