Aplicatia mobila – Air Moldova

Home  >>  Life Style  >>  Aplicatia mobila – Air Moldova

Aplicatia mobila – Air Moldova

23
Dec,2015

0

Air Moldova lansează noua aplicație mobilă pentru Android și iOS

Începând de astăzi 23 decembrie 2015, compania aeriană Air Moldova lansează aplicația mobilă pentru smartphone-urile cu sistemele de operare Android și iOS. Utilizînd această aplicație, fiecare se poate bucura de experiența optimizată de utilizator care facilitează procesul căutării pentru a găsi ușor și a rezerva bilete pentru avion. Pasagerii Air Moldova pot beneficia astfel de toate avantajele serviciilor prestate de companie la doar câteva click-uri pe smartphone.

Totodată, din meniul aplicației, pasagerii pot verifica zborurile rezervate pe baza numelui de familie și a codului de rezervare, pot verifica orarul de zbor pe rutele selectate sau orice altă funcție pe care o pot efectua pe site-ul companiei.

Conținutul aplicației prezintă următoarele caracteristici utile:

– Rezervarea biletelor de avion la cele mai bune prețuri;
– Procurarea biletelor online;
– Rezervarea locului preferat în avion în timpul procurării biletului online;
– Check-in online;
– Achitarea bagajului online;
– Orar online, cât și statutul rutelor Air Moldova aflate în curs de sosire sau plecare.

Plata biletelor se efectuează online, garantându-se securitatea datelor trimise prin rețeaua mobilă de date. La sfârșitul procesului de rezervare, pasagerii primesc la adresa de e-mail indicată în cursul rezervării, atât confirmarea călătoriei, cât și biletul electronic emis online în urma confirmării plății.

Prin lansarea noii aplicații mobile pentru smartphone compania aeriană Air Moldova vine în sprijinul pasagerilor săi, oferindu-le un instrument modern de navigare online, utilizabil practic oriunde există o conexiune mobilă la Internet.

Aplicația poate fi descărcată pe Google Play sau App Store și este absolut gratuită.

Compania Air Moldova vă urează un zbor plăcut!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *